Obiective

7Pentru Agenda 2030, sunt luate în considerare o serie de obiective importante, după cum urmează: acțiuni concrete pentru asigurarea sănătății și bunăstării, consumul și producția responsabilă, climă, economie locală și generarea de venituri, printre altele.

Pentru industria alimentară, necesitatea dezvoltării unor sisteme alimentare durabile este de o importanță vitală. Cu toate acestea, o serie de provocări trebuie încă depășite, cum ar fi ce resurse sunt necesare pentru îndeplinirea acestor obiective și garantarea securității alimentare? Și chiar dacă lanțurile alimentare devin durabile, industria și consumatorii sunt capabili să le mențină, dacă metodele actuale de producție și obiceiurile alimentare rămân neschimbate?

Obiectivele concrete ale SAFIR se încadrează în obiectivele generale ale Programului IV, vizând:

A. consolidarea prestigiului cercetării științifice din România prin rezultatele științifice internaționale cunatificabile, identificarea și sprijinirea echipelor de cercetare în vederea creării și menținerii unei masei critice de resurse umane, competitive la nivel international.
B. Sustenabilitatea lanțurilor alimentare, prin reintegrarea și valorificarea lanțurilor laterale cu reducerea impactului asupra mediului, prin implementarea conceptelor easy to use și sustainable food you can trust.

Proiectul SAFIR reprezintă un efort științific, atât la nivel fundamental, cât și aplicativ, de avansare a cunoștințelor prin utilizarea conceptelor de reintegrare a subproduselor eco-funcționale, prin dezvoltarea de ingrediente personalizate și alimente funcționale, cu valoare adăugată și funcții vizate.

La nivel științific, proiectul vizeză:

1: Identificarea unor compuși naturali cu efecte de inhibare a activității de îmbrunarea enzimatică.
2: Identificarea de noi alternative de valorificare a zerului ca sursă de lactoză și proteine prin etape de co-cristalizare și microîncapsulare a extractelor polifenolice obșinute din subproduse.
3: Promovarea metodelor de microîncapsulare pentru obținerea unor matrici cu livrare țintită.
4: Reutilizarea și reciclarea zerului și a borhotului de malț ca strategii ușor de utilizat pentru transformarea subproduselor în postbiotice.
5: Dezvoltarea de noi ingrediente multifuncționale, cu un potențial funcțional și cu valoare adăugată.
6: Dezvoltarea de noi alternative cu dezvoltarea de produse hibride de panificație și carne, cu scopul de a înlocui carnea, grăsimile și respectiv făina cu pulberi selectate.